SINUZITA MAXILARA CRONICA -cauze si tratament

Sinuzita maxilara cronica reprezinta o inflamatie cronica a mucoasei sinusului maxilar cu evolutie mai mare de 3 luni. Factorii favorizanti ai unei sinuzite maxilare cronice pot fi:
-    factori rinologici ( cauze de obstructie nazala cronica)
-    factori de mediu (poluarea): noxe, praf, fum
-    factori infectiosi
-    focare dentare ce pot determina o sinuzita maxilara odontogena
-    factori traumatici
-    factori tumorali
-    imunitate scazuta din diferite cauze.

Simptomatologia sinuzitei maxilare cronice consta in:
-    senzatia de presiune, tensiune la nivelul obrazului
-    durere de mica intensitate
-    obstructie nazala
-    rinoree (secretie nazala ) mucopurulenta, uneori urit mirositoare
-    tulburari de miros
-    tuse matinala cu expectoratie

La examinarea ORL se constata prezenta secretiilor purulente in fosa nazala, secretii care pot fi uneori fetide,iar  mucoasa nazala este congestive.
Este necesara efectuarea unor investigatii cum ar fi:
-    examinare endoscopica  nazala
-    radiografie de sinusuri anterioare si posterioare ale fetei
-    examen Computer Tomograf: pot apare modificari ale mucoasei sinusale, nivel lichidian, polipi, obstructii ostiomeatale, calcificari, etc.
-    RMN
-    examen bacteriologic si micologic al secretiilor cu antibiograma
-    consult stomatologic si radiografii dentare daca se suspicioneaza o cauza dentara a sinuzitei
-    examen bioptic (daca este cazul)
-    testari alergice
-    uneori punctie sinusala

Cum tratam o sinuzita maxilara cronica ?

Tratamentul profilactic  este foarte important si consta in tratarea tuturor factorilor ce determina obstructie nazala, cum ar fi: deviatia de sept nazal , rinita cronica hipertrofica , polipoza nazala , etc

 Tratamentul curativ  in sinuzita maxilara cronica este medical si chirurgical.

Tratamentul medical  este de prima intentie in sinuzita maxilara cronica si consta in administrarea de :
-    antibiotic cu spectru larg, timp de mai multe saptamini
-    dezobstruante nazale vasoconstrictoare
-    mucolitice
-    vitamine si minerale
-    inhalatii
-    aerosoli cu substante antiinflamatoare

Tratamentul chirurgical este rezervat pacientilor care nu au raspuns la tratamentul medicamentos corect.

Tratamentul chirurgical in sinuzita maxilara cronica are drept scop drenarea sinusului maxilar; acest lucru se poate face pe cale endoscopica (meatotomie medie) sau pe cale clasica in functie  de fiecare pacient.

Preoperator trebuie efectuate urmatoarele analize :
-    Hemoleucograma
-    Coagulograma
-    Teste hepatice
-    Teste renale
-    Glicemie

-     C.T.sau R.M.N.
-    Radiografie pulmonara, EKG si consult cardiologic daca interventia are loc in anestezie generala

Este foarte important de stiut preoperator daca pacientul urmeaza tratamente medicamentoase cronice sau este alergic la vreun medicament.
De asemenea preoperator trebuie obtinut consimtamintul informat al pacientului.
Postoperator pacientul ramine tamponat nazal aproximativ 24 de ore cu tampoane nazale speciale tip Merocel; dupa detamponare (scoaterea tamponului nazal) se va practica toaleta zilnica a foselor nazale, cu aspiratia secretiilor si crustelor, urmata de mese nazale cu solutii vasoconstrictoare.
Controalele postoperatorii sint obligatorii si constau in toaletarea foselor nazale, initial zilnic, iar apoi la 3-4 zile, pina la vindecare. Aceste controale postoperatorii sint esentiale pentru succesul terapeutic pe termen lung.

Pentru detalii si programari consultatii ORL :

Clinica Zone Medicale ESTET:

 Tel: 021.334.00.80 , 0761640626